8 ani de IT Genetics, 8 lucruri pe care le-am invatat impreuna

La ceas aniversar, iti multumim ca ne-ai fost alaturi pe parcursul celor 8 ani de zile. 8 ani in care am crescut impreuna. 8 ani in care am experimentat si am invatat o multime de lucruri. 8 ani care n-au fost neaparat usori, dar au fost, cu siguranta, frumosi.

Scurt istoric IT Genetics:

Pe 8 martie 2007, Liviu Sima si Stefan Axinte au pus bazele companiei IT Genetics. Cei doi membri fondatori au plecat de la zero, singura investitie fiind de 700 de lei, banii necesari pentru deschiderea SRL-ului. In 2007, pasiunea, seriozitatea si munca sustinuta au contrabalansat efectele crizei economice care abia incepuse.

8 ani de IT Genetics

 

In primul an de activitate, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 50.000 de euro.  In intervalul 2007-2010, IT Genetics a functionat cu un singur angajat. Apoi, incet-incet, compania a crescut si, odata cu ea, a crescut si numarul angajatilor si al partenerilor. “Suntem realisti si stim ca succesul trebuie masurat la fiecare pas pe care il facem spre el” afirma Stefan Axinte, membru fondator IT Genetics.

In prezent, IT Genetics a atins o cifra de afaceri de 1,85 milioane euro si numara 17 angajati.

Pe scurt, aceasta este povestea de succes IT Genetics. Succesul, in acest caz, e dat de multa munca, seriozitate, perseverenta si oameni care au crezut in ceea ce fac.

 8 Lucruri pe care le-am invatat impreuna

O vorba veche spune ca, nu conteaza atat destinatia, cat conteaza drumul parcurs pana la ea. Tindem sa fim de acord cu acest lucru. Tocmai de aceea, vrem sa impartasim cu tine 8 lucruri pe care le-am invatat pe parcursul celor 8 ani de activitate:

  1. Respectarea cuvantului dat e un MUST

Pana acum, la IT Genetics, ne-am straduit sa nu promitem lucruri pe care nu le putem indeplini. Nu vrem sa promitem “marea cu sarea” doar pentru a impresiona sau “sa ne aflam in treaba”. Noi, cand promitem ceva, facem. Daca nu putem face, nu promitem. Simplu. Asta fiindca nu vrem sa dezamagim si sa inselam asteptarile clientilor nostri.

  1. Perseverenta, perseverenta, perseverenta

“Ai reusit, continua. Nu ai reusit, continua!”. Asta pentru ca, niciodata, nu trebuie sa renunti. Indiferent  de obstacole, piedici si bete-n roate. Atitudinea “pot sa fac asta” este esentiala in orice domeniu de activitate. Nu te lasi pana nu reusesti. Asta-i perseverenta. Crede ca poti si vei putea.

  1. Fii corect cu tine, fii corect cu ceilalti

La finalul zilei, corectitudinea conteaza. Corectitudinea face marea diferenta. Desi, aparent, sunt multi cei care apeleaza la lucruri nu tocmai ortodoxe pentru a a-si creste profitul si renumele, ceea ce esti de fapt, va iesi la iveala, mai devreme sau mai tarziu. De aceea, mai bine esti sincer cu tine si cu cei din jur. Desi drumul drept e cel care dureaza mai mult si e mai greu de strabatut, prefera-l pe acesta. E cel mai sigur in acelasi timp.

  1. Cauta INOVATIA

Inovatia este panza care face corabia sa inainteze. Priveste-o in acest fel. Atunci cand lucrurile nu merg sau merg cu viteza melcului, e timpul sa schimbi ceva. Detaseaza-te, priveste situatia in ansamblu si vei vedea care sunt acele aspecte care necesita sa fie schimbate. Uneori, solutia problemei tale e chiar sub nasul tau. Tot ce trebuie sa faci este sa o apuci. Succes!

  1. Pune accent pe COMUNICARE

Comunicarea este precum uleiul. Ea face lucrurile sa mearga “ca unse”. Comunicarea sincera cu echipa alaturi de care lucrezi, te va ajuta sa inaintezi.  Fiecare dintre noi are un punct de vedere diferit si unic. De aceea, nu de putine ori, o persoana, scapa din vedere lucruri care, altei persoane, ii sunt evidente precum lumina zilei. Parerile sincere, feedback-ul negativ sau pozitiv, te ajuta sa descoperi care sunt aspectele pe care trebuie sa le imbunatatesti.

  1. Clientul tau esti tu

Din momentul in care vei incepe sa-ti privesti clientii ca si cum ar fi vorba de tine, vei vedea ca lucrurile vor lua o turnura pozitiva. Aici intra in joc atat mentalitatea, felul in care te raportezi la clientul tau, cat si fapta, ceea ce faci pentru el si modul in care il tratezi. Daca te vezi pe tine in clientul tau, atunci vei sti, cu singuranta, ce se face si ce nu se face, ce i-ar placea si ce nu i-ar placea, clientului tau. Si vei sti asta instictiv. Publicitarul David Ogilvy, inainte de a realiza o reclama, avea o cerinta: “Pot sa ii arat asta mamei mele?” si daca printul trecea testul atunci putea sa fie facut public. Cu alte cuvinte, ceea ce incerca sa transmita Ogilvy face apel la sinceritatea si autenticitatea unui mesaj. Un mesaj care nu e sincer nu aduce un folos real consumatorulul. Drept urmare, nu va avea impact. De asemenea, cand spui un neadevar sau cosmetizezi la modul excesiv, pacalesti, intr-o masura mai mica sau mai mare. De aceea, Ogilvy ne zice sa avem in cap figura materna, atunci oferim ceva, cuiva. Fiindca, pe propria mama, n-o poti pacali.

  1. Fii responsabil in tot ceea ce faci, oricand, oriunde, fara diferentieri

Responsabilitatea si constiinciozitatea merg mana-n mana. Asumarea responsabilitatii propriilor fapte este lucrul care te duce inainte sau, in caz contrar, te va trage inapoi. Este esential, pentru bunul mers al lucrurilor, sa ai fata de tine insuti discernamantul si capacitatea de a recunoaste atunci cand ai gresit si de a incerca sa indrepti situatia, pe cat posibil. Nu ceda tendintei de a cauta scuze sau de a da vina pe diversi factori externi. In momentul in care ajungi la concluzia ca ai facut o greseala din cauza unor factori externi,  fie ca e vorba de persoane sau imprejurari, atunci nu mai apare imboldul de a remedia situatia si, pe viitor, exista mari sanse ca respectiva greseala sa se repete. Atat in business, cat si in viata personala, asumarea greselii tine de nivelul de maturitate al persoanei care greseste. Iar atunci cand nu-ti asumi propriile greseli sau gasesti tapi ispasitori, te vei invarti in cerc, din nou si din nou. Nu uita ca, lucrurile mari se bazeaza pe cele mici. Daca nu esti responsabil in lucrurile mici, nu vei fi responsabil nici in cele mari.

  1. “Lucrul bine facut” e sfant

Mai mult decat cantitatea muncii pe care o prestezi, fie ca e vorba de produse sau servicii, conteaza calitatea ei. “Lucrul bine facut” este si va ramane sfant. Asta pentru ca, in piata, cei care ofera servicii de calitate indoielnica, nu au viitor. Cand dai tepe cuiva, de fapt, tie iti dai tepe. Si in business, karma functioneaza. Stii vorba ca “un client multumit iti aduce doi clienti, un client nemultumit iti alunga zece potentiali clienti”. Asa ca, de ce sa risti? Data viitoare, cand vrei sa oferi ceva care stii ca “nu e ceea ce trebuie”, gandeste-te de doua ori inainte.

Acestea sunt cele 8 lucruri pe care le-am invatat pe parcursul celor 8 ani de experienta. Speram ca ti-au placut. Hai, sa nu lasam timpul sa treaca oricum. Sa facem ceea ce trebuie, asa cum trebuie.

In final, spune-ne, tu ce ai invatat pana acum? Care sunt lucrurile care te-au marcat la nivel de business experience? Unde ai gresit? Ce ai vrea sa faci mai bine?

La Multi Ani!

Aceasta postare a fost citita de 2782 persoane!